Oameni buni, cum poate spune cineva ca sunt pile in comunicare, in publicitate-advertising. Cine ar plati un neprofesionist , unul cu pile ca sa-i faca reclama. Pai da…. firma aia o sa dea in curand coltul daca vine unul cu pile.

Pai cum pot eu plati pe unul cu bani grei sa-mi reabiliteze eventual imaginea sau sa-mi faca o reclama, cand el e pe din-afara si nu are nici o legatura si nici o afinitate cu domeniul? Omul, firma, organizatia ar deveni in plan public, de rasul lumii.

 Imi vine sa rad, de sa crap de ras, pt. asa zvonuri si cum de poate crede lumea asa ceva?

Va rog sa va revoltati cat puteti de tare!

Pai il puteti vedea voi pe Naumovici, om care sa primeasca o echipa in finale sau in preselectii pentru ca sunt nu-s ce pile la mijloc?

Hai, va rog!!!!! Imi si imaginez fata d-lui Naumovici…ar izbucni in ras tare de tot si ar spune…”ti-am spus ba ca e popa! Tu, nu! Batman, batman!

In Advertising nu poate lua nimeni un concurs sau chiar preselectiile daca nu sunt tari, creativi, spontani si sa-i placa ceva si lui Naumovici.

Traiasca Olimpiadele si tot ce se face aici pt. ca e profesionist, pt. ca sunt profesionisti si foarte bine ca nu tolerati incompetenta si va multumim ca ati facut asa o campanie de ne gandi de 2 ori inainte sa ne inscriem. Pe bune! Jos palaria!

Eram cu emotii in fata usii. Dupa usa respectiva statea JURIUL. Oana a pus mana pe clanta de la usa ca sa intre.  Adrian i-a spus:

-Nu! Stai! Si-a dat repede jos sacoul si l-a trantit repede pe un calorifer de pe hol.

Inainte de a intra ii intreb:

-Sunteti gata?

Toti se uita cu ochi speriati la mine, dar ei dau din cap afirmativ. Oricum trebuia sa intram, ca doar nu am batut drumul degeaba, emotiile sa fie in van si branstormingul de o zi sa plece asa tam-nesam-gratuit.

Am intrat cu mapele mov si portocalii pe care le-am impartit juriului si ne-am asezat in primul rand de banci.

Am ales portocaliu la mape pentru a da o paleta de tonic juriului. Iar mov-ul-lila se potrivea foarte bine ca nuanta cu portocaliul. Ne-am gandit noi ca si culorile conteaza. Cred ca sunt culori complementare

Inceputul si intrarea in paine, in desfasurarea si descrierea propriu zisa a mapei de prezentare a fost cea mai grea, adica preludiul a fost greoi, poticnit, neasteptat.

Unul din membrii echipei care trebuia sa faca prezentarea de inceput a incetinit timpul. Timpul pentru el avea o cu totul alta masura in acel moment. Se dilatase. S-au facut niste prezentari greoiae, balbaite, cu emotii. Doua dintre fetele din echipa pareau destul de nedumerite si speriate de avalansa de informatii neasteptate, enumerate pentru inceput de catre incepatorul discursului. Am intervenit si i-am spus lui Adrian sa se grabeasca cu prezentarea de inceput pentru ca nu este timp deloc. In acel moment cu barbat, singurul barbat din juriu m-a completat si ne-a spus ca intr-adevar nu vom avea timp sa ne prezentam intreg proiectul.

La un moment dat, Adrian spune:

- Si acum sa facem prezentarile! Si, se uita la Oana pentru ca ea sa inceapa.

- Oana face niste ochi mari, se inroseste la fata isi drege glasul, se pune picior peste picior si,  incepe sa spuna:

- Oana …fundas! 

Rolul in echipa atribuit fiecaruia era unul cu o tenta serioasa si unul cu o tenta umoristica. Oana il spusese pe cel cu tenta umoristica. Cred ca avea emotii. Si nu intelesese clar ce avea sa urmeze, ce i se ceruse, datorita acelor informatii neasteptate care fusesera prezentate mai inainte.

Deodata toti membrii juriului au inceput sa clipeasca des incercand sa gaseasca sensul cuvintelor. Eu, in mintea mea am inceput sa dau – Cancel, cancel la tot ce se intampla in jurul meu, la toate cuvintele spuse. Dar nu s-a putut. Cuvintele au fost spuse si ele deja pluteau catre universul de perceptie al Juriului.

In momentul impactului cu Juriul, parca pluteau niste gaze urat mirositoare in camera, deoarece 3 dintre membrii juriului, adica cei prezenti acolo (caci o doamna blonda cu tigara, nu a asistat la prezentarea poticnita a inceputului) aveau nasurile strambe, se uitau neincrezator la noi, intorceau capetele si faceau grimase. Capetele intoarse erau sub forma de semiluna…:)

S-a dezmeticit, s-a prezentat, a inceput echipa insiruirea numerica, interminabila de nume, scoli fapt care a scurs mai mult nisip in clepsidra in defavoarea noastra.

 Dupa prezentarea esuata, a intrat o doamna blonda, simpatica care s-a asezat pe scaun si a inceput sa rasfoiasca acea mapa de prezentare. Si-a aprins o tigara si a inceput sa ne asculte cu interes si cu ochii zambind putin. Am simti un feedback mic din partea ei ceea ce probabil tuturor celor din echipa ne-a dat curaj sa mergem mai departe cu explicatiile si cu prezentarea informatiilor.

Imediat o alta doamna, cu coronita, din juriu si-a aprins si ea o tigara. Cred ca gestul acestei doamne de a-si aprinde tigara a fost datorita enervarii si a nerabdarii, emotii si sentimente pe care i le-am starnit noi cel mai probabil.

Ioana a inceput sa-si prezinte partea practica a lucrarii ca organizator de evenimente. Aici a fost bine.

Raluca a inceput doua fraze ca o poezie dupa care s-a oprist brusc. Ori, nu mai avea nimic de spus, ori, de emotii a uitat tot, inclusiv un text sau ideile in sine. Am intervenit eu pentru a salva situatia. Am iesit cu bine si de aici.

Oana a inceput sa enumere niste mesaje de campanie. Eu am completat-o in continuare cu alte mesaje, dupa care a urmat prezentarea unui tricou simpatic.

Am urmat eu sa prezint persoanele direct implicate si interesate in proiect, iar psre finalul prezentarii mele, glasul a inceput sa mi-o ia razna. Am inceput sa fac triluri, pe sus si pe jos de emotii, glas pe care il am asa doar cand am emotii foarte mari. Cu greu am reusit sa termin fraza, dupa care am tacut brusc. Nu mai puteam vorbi. Trebuia sa ma dreg putin. Imi venea atunci pe moment sa-mi aprind si eu o tigara, desi m-am lasat demult de fumat, dar se spune ca ramai cu pofta de a fuma o tigara toata viata. Si, asa este!

Imediat dupa ce am terminat eu prezentarea mea (eu sunt Nicole), a inceput Ioana descrierea unui videoclip publicitar, pentru campania de informare pentru prevenirea obezitatii.

Ioana:

- Un om mananca un hotdog sau  o pizza si dupa ce termina se uita la propriile lui maini, se gandeste si deodata incepe sa isi traga palme.

Ioana mimeaza cu multa darnicie trasul palmelor, dupa care, cu ajutorul mainilor face un semn de stop si spune:

-Atat! doar atat, fara slogan, nimic dom’le, nimic! Sec. Omul doar isi trage palme. Sec.

Am inceput toti sa zambim, chiar sa radem pe sub mustati de explicatiile spontane ale Ioanei, fapt care au mai destins atmosfera. 

A fost comica si expresiva. Cred ca juriul s-a amuzat teribil pe seama prezentarii noastre.

Le multumim ca au avut rabdarea sa asculte niste oameni cu emotii care s-au poticnit si balbait la inceput.

 Speram ca le-am dat si o nuanta de umor pe care sa o fi inteles-o. Speram ca nu i-am obosit prea mult si ca a fost distractiv chiar daca nu am luat preselectiile.

Nu am fost sinergici deloc, fapt pentru care am si primit cel mai mic punctaj la sinergia grupului.

O echipa pentru a putea lucra trebuie sa faca compromisuri, trebuie sa accepte ideile celorlalti, sa fie analizate la comun, de catre echipa, sa fie flexibili si adaptabili.

Cu tot spiritul nostru de observatie si de obiectivitate dam dreptate juriului si ne asumam scorul pe care l-am primit la preselectii.

A fost totusi distractiv, caci am ras pe seama celor intamplate la preselectii la o bere prelungita.

Legenda:

Doamna blonda cu tigara, cu ochii veseli: Imola Zoltan

Barbatul din juriu, singurul barbat din juriu – Alin Zainescu

Doamna nervoasa cu coronita si cu tigara, credem ca era – Ioana Manoiu

Ioana – atacant- organizator de evenimente

Adrian – minge – purtator de cuvant

Nicole – portar – evaluator produs finit

Oana – fundas – realizator concept-creatie

Raluca - mijlocas - cercetator de teren (chestionare, interviuri, statistici, culegator de date si informatii)

A inceput sa traverseze cu pasi lejeri si senina o Eva, cu obrajii rosii de caldura, cu par lung carliontat, bagat sub o palarie mare de soare, cu o rochie rosie pana in pamant si cu burta mare, caci avea sa nasca curand. Picioarele ii erau umflate si avea niste sandale lejere in picioare. Buzele erau carnoase si rosii. Avea in mana o inghetata.

Masinile s-au oprit ca sa-i dea prioritate. Manca o inghetata alb-galbuie cu ciocolata, care era putin topita. Buzele rosii atingeau crema dulce care se topea in fata ta.

Pentru mine timpul chiar ca statuse in loc. Asistam la o frumusete nelalocul ei in acea statie de autobuz.

Si astazi cand vreau sa mi se faca pofta de inghetata ma gandesc la Eva.

A fost singura boare de racoare pe o zi torida de vara.

 Scosi din joc = scosi din puzzle

Chiar am fost atenta la celelalte nume create de echipe si au castigat cele in care se citea si se vedea acel  “Winner”.

Nu trebuie sa uitam ca: sunetele, gandurile si cuvintele au rezonanta si ceea ce spui, ceea ce gandesti poate sa aiba repercursiuni asupra ta – peste o clipa, mai tarziu, oricand.

Asa ca fiti atenti de alta data…ce nume va puneti, ce ganditi, ce strategii aplicati, CE VORBITI!

Ne vom schimba si denumirea blogg-ului….pentru a evita alte esecuri…:)